Sănătate publică

Dimilin® aparține unei clase de insecticide cu rol de regulator de creștere a insectelor (IGR) care nu crează rezistență. Dimilin® poate fi utilizat în mod eficace pentru controlul diverselor insecte de interes sanitar cum sunt muștele și țânțarii, contribuind la menținerea unui ambient plăcut și igienic.
Substanța activă, diflubenzuron, are clasificare favorabilă pentru utilizatori, culturi, pești, păsări și insecte benefice.

Avantajele Produsului
  • Control eficace al insectelor de interes sanitar cum sunt muștele și țânțarii
  • Acțiune larvicidă prin ingestie
  • Persitență foarte bună, având solubilitate și volatilitate scăzută
  • Selectiv față de albine și entomofauna utilă
Summary/Passport

Compoziție:
2 GR – 20 g/kg diflubenzuron
2 TB – 20 g/kg diflubenzuron
25 WP – 250 g/kg diflubenzuron

Formulare:
2 GR – granule
2 TB – tablete
25 WP – pulbere umectabilă

Mod de acțiune: Dimilin® are un mod complet diferit de acțiune față de insecticidele neurotoxice convenționale, deoarece controlează dăunătorii în stadiile de ou și larve, prevenind dezvoltarea adulților prin întreruperea ciclului lor de viață. Dimilin® inhibă sinteza chitinei în cuticula insectei, blocând procesul de năpârlire. După ingerarea produsului, larvele au aspect normal până la următoarea năpârlire, însa hrănirea lor se reduce în mod semnificativ după câteva zile. Larvele mor, fie înainte de năpârlire, deoarece sunt incapabile să piardă vechea cuticulă, sau imediat după formarea noii cuticule malformate care nu poate îndeplini rolul de exoschelet și piele. Cuticula malformată nu poate să susțină mușchii și se rupe, iar fluidul din corp este eliminat.
Pe lângă activitatea sa principală asupra stadiilor larvare, Dimilin® poate avea și efect ovicid. El reduce capacitatea reproductivă a femelelor adulte.
Diflubenzuron penetrează coaja ouălor și împiedică depunerea chitinei embrionului în dezvoltare în interiorul oului. Astfel, larvele sunt în imposibilitatea de a rupe coaja de ou, prin urmare acestea nu pot ecloza sau mor la scurt timp după eclozare. Larvele de vârsta L4 care sunt contaminate nu vor putea trece prin stadiul de pupă.
Dimilin® nu acționează împotriva insectelor adulte.
Deoarece larvele tinere de vârsta L1, L2 sunt cu mult mai sensibile decât cele vârstnice, L3, L4, tratamentul trebuie aplicat cu precădere asupra celor tinere. Tratamentul se repetă în momentul în care apar din nou larve de vârsta L1 și L2.

Registered Use

1. Dimilin® 2 GR se aplică în focarele de înmulțire ale țânțarilor, în zonele urbane, suburbane și rurale. Produsul se folosește ca atare, așa cum se prezintă în ambalaj. Pentru controlul corespunzător al larvelor de țânțari se repetă tratamentul cu Dimilin® 2 GR la fiecare 3-4 săptămâni.
Dozele de aplicare pentru combaterea larvelor de țânțari în focarele de înmulțire sunt:
- apă curată: 1,25-2,5 kg/ha;
- apă poluată: 2,5-5 kg/ha.
În sistemele de apă închise, cu ape foarte poluate organic, se aplică 50 g/mc (2 g pe gura de canal).

2. Dimilin® 2 TB se aplică în zonele de înmulțire a țânțarilor în sisteme de apă închise, în zonele urbane, suburbane și rurale. Pentru controlul corespunzător al larvelor de țânțari se repetă tratamentul cu Dimilin® 2 TB la fiecare 3-4 săptămâni.
Doze de aplicare pentru combaterea larvelor de țânțari în sisteme închise:
- ape puternic poluate organic: 1 tabletă/40 litri apă;
- apă murdară: 1 tabletă/ 4 mc de apă;
- apă curată: 1 tabletă/ 8 mc de apă.

3. Dimilin® 25 WP se aplică pentru combaterea țânțarilor din genurile Aedes, Anopheles și Culex, în următoarele doze:
- apă curată: 1-1,5 grame produs/100 mp;
- apă poluată sau înierbată: 2-4 grame produs/100 mp;
- sisteme închise, ape stătătoare: 4 grame produs/100 mp.
Produsul se aplică în gurile de canalizare cu un aparat de stropit. Repetați tratamentul la fiecare 3-4 săptămâni pe perioada verii când țânțarii se reproduc.

 

Pentru controlul larvelor de muscă (Musca domestica, Musca autumnalis, Stomoxis calcitrans si Haemaetobia irritans)Dimilin® 25 WP se aplică în doză de 20 g în 2,5 l apă /m2.

Directions of Use

Pentru combaterea țânțarilor, dozele de utilizare pentru Dimilin® 2 GR, Dimilin® 2 TB și Dimilin® 25 WP sunt corelate cu adâncimea apei și calitatea apei tratate. Pentru a preveni înmulțirea populației adulte, se recomandă aplicarea produsului în stadiile timpurii de dezvoltare: larve de vârsta L1 sau L2. Tratamentul se repetă atunci când în urma inspecției se constată o creștere a numărului de larve de vârsta L2 și vârsta L3. Acoperirea uniformă a suprafeței tratate este o condiție indispensabilă pentru a obține rezultate optime.

Pentru combaterea muștelor, se aplică Dimilin® 25 WP uniform pe materia organică acumulată, utilizând volume de apă adecvate, astfel încât produsul să pătrundă în primii 15-20 cm de gunoi. Aplicat la doza recomandată, Dimilin® 25 WP previne eficient dezvoltarea larvelor pentru o perioadă de până la 2-3 săptămâni. Prima aplicare se recomandă a se efectua atunci când se observă apariția primilor adulți, ceea ce corespunde cu începutul primăverii. Tratamentul se repetă la fiecare 2-4 săptămâni în funcție de cantitatea de materie organică produsă. Integrarea tratamentelor larvicide cu insecticide adulticide sau chiar cu capcane cromatice/luminoase asigură cele mai bune rezultate în controlul muștelor. Dimilin® 25 WP se poate aplica cu pompe de presiune normală sau chiar cu o stropitoare.
Cele mai bune rezultate se obțin când Dimilin® 25 WP se folosește în programe integrate de tratament.